Tratament endodontic

Cunoscut cu numele popular de scoatere a nervului, tratamentul endodontic constă în îndepărtarea completă a pulpei dentare. Aceasta reprezintă partea moale, interioară, a dintelui și include nerv, vase sanguine și odontoblaști, celule destinate producției de dentină.

Pe lângă îndepărtarea pulpei, tratamentul are drept obiectiv obținerea asanării și dezinfectării canalelor radiculare. Numărul canalelor variază în funcție de dintele tratat și este cuprins între unu (pentru incisivi, canini și anumiți premolari) și trei sau mai multe în cazul molarilor.

Prin tratament endodontic se evită sau se amână extracția dintelui. De aceea este important ca întreaga procedură să fie realizată cât mai corect, folosind un microscop endodontic.

Când se realizează tratamentul endodontic?

De obicei, tratamentul de canal este necesar în cazul dinților grav afectați de carie, care nu pot fi tratați doar prin îndepărtarea cariei și realizarea unei obturații coronare (plombă).

Se decide devitalizarea unui dinte când:

      • Este prezentă o carie profundă netratată la timp, care a afectat nervul.

      • Țesutul pulpar prezintă o inflamație ireversibilă (pulpită).

      • Nervul este în necroză, adică a ajuns la faza terminală a pulpitei. Necroza pulpară duce la acumulare de material infectat și puroi, putând afecta extremitatea rădăcinii (apex).

      • Pulpa în necroză generează un abces dentar, cu umflarea obrazului sau a gingiei.

      • S-a format un granulom, adică o leziune de natură infecțioasă localizată la nivelul apexului radicular.

      • Se observă o fractură profundă, asociată cu expunere pulpară, care necesită devitalizarea și reconstrucția dintelui respectiv.

    Simptomatologia asociată unei posibile devitalizări:

        • Durere intensă și acută, care crește în intensitate în poziția de decubit dorsal.

        • Sensibilitate termică accentuată la rece, dar mai ales la cald.

        • Durere în timpul masticației sau la presiune.

        • Schimbarea culorii coroanei dentare.

        • Umflarea accentuată a zonei de interes.

      Cum se realizează devitalizarea dintelui?

      În cazul în care dintele este necrotic, tratamentul de canal se poate realiza fără anestezie, deoarece nervul este mort și nu mai prezintă simptomatologie dureroasă.

      Dacă dintele este vital, însă, tratamentul de canal se realizează astfel:

          • Înainte de toate se realizează anestezia locală, pentru ca întreg tratamentul să fie fără durere.

          • Cu ajutorul turbinei, se realizează o cavitate de acces în centrul dintelui, ajungând astfel la descoperirea camerei pulpare.

          • Se caută apoi accesul în canale, care vor fi deschise pentru a putea fi preparate.

          • Utilizând apoi o serie de ace endodontice acționate mecanic, se îndepărtează întregul material pulpar și se dezinfectează canalele.

          • Ultima etapă a tratamentului constă în sigilarea canalelor preparate, utilizând un material termoplastic biocompatibil (gutapercă), care va rămâne în permanență în interiorul rădăcinii.

        După sigilarea perfectă, se aplică un material de obturație provizoriu pentru ca în ședința următoare să se realizeze reconstrucția definitivă a dintelui.

        După ședința în care se realizează tratamentul de canal, pacientul poate simți o ușoară jenă, absolut normală. O eventuală durere poate fi ținută sub control cu ajutorul unor antiiflamatoare și antialgice administrate pe cale orală.

        Puteți să vă adresați cu încredere cabinetului nostru The Dentist Bucharest în cazul în care aveți nevoie de un tratament endodontic la microscop și dacă doriți să știți mai multe despre tratamentele de canal.

        Leave a Comment

        Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *